Cu prilejul aniversării a 18 ani de activitate, ARTS a fost felicitată de domnul Horia Mihai Nicolescu, Vicepreședinte al Asociației pentru Securitate la Incendiu – ASI.
Dragi colegi,
Acest speech ar trebui să fie doar unul festivist și optimist, așa cum se cuvine într-o asemenea ocazie – urări, pupături, șampanie și tot restul accesoriilor care se utilizează în asemenea ocazii – pentru că 18 ani este vârsta intrării optimiste în viață, vârsta de la care se așteaptă să faci dovada valorii și puterii tale, fără alte griji pentru viitor!
Ei bine, nu o să fie chiar așa! Această luare de cuvânt va cuprinde bineînțeles și nelipsita parte cu felicitări, pe care colegii și prietenii mei din ARTS o merită pe deplin! Nu am să dau nume pentru că voi omite, cu siguranță, pe unii care nu merită acest lucru și care se vor simți, pe bună dreptate nedreptățiți! ARTS a fost și este o muncă de echipă, o construcție entuziastă și de succes – muncă ce a avut și are la bază un efort de conlucrare bine dozat, efort la care bătrânii din Asociație au avut un merit necontestat! Pentru toți, fără nicio diferențiere, un LA MULȚI ANI și CALDE FELICITĂRI PENTRU REALIZAREA VOASTRĂ!
În același timp însă, 18 ani reprezintă și o poartă de intrare în viață, în arena luptei pentru afirmare și supraviețuire! Ei bine, simt că tocmai aici este punctul de cumpănă și opțiune care va sta în fața ARTS în viitorul apropiat, punct în care va trebui să facă dovada maturității și răspunsului corect la așteptările celorlalți față de ea.
Să mă explic: Eu care sunt acum bătrân, am văzut și trăit destule astfel încât, cred că pot să mă ridic deasupra aspectelor superficiale și de conjunctură ale vieții actuale, și să încerc să scrutez viitorul și încercările care vor sta în fața ARTS. De altfel, am devenit în ultima perioadă un fel de Cassandra (cunoașteți cu siguranță legenda Cassandrei: în mitologie, Cassandra simbolizează arhetipul celui ale cărui viziuni profetice sunt blestemate să nu fie înțelese și crezute până când profeția nu se împlinește; și toate profețiile i se împlineau!). Toate analizele și estimările mele profesionale făcute în ultimii ani s-au îndeplinit riguros deși, atunci când ele au fost emise, s-au lovit de un zid de neîncredere generală [...].
Asociația dumneavoastră, ARTS, a avut privilegiul de a se naște și forma într-o perioadă de optimism global general, apărut imediat după prăbușirea Cortinei de Fier; a fost o epocă plină de speranțe în viitorul nostru, al tuturor – speranțe clădite de cei care au trecut prin războaie (calde sau reci), prin perioade de totalitarism atroce și care s-au materializat într-un final prin apariția, în sfârșit, a unui orizont generos – cel a unei lumi a păcii și armoniei universale, care părea atât de credibilă, încât chiar un politolog vestit (Francis Fukuyama cu al lui Sfârșit al istoriei) l-a anunțat victorios!
Iată însă că iluzia a durat foarte puțin iar după numai trei decenii civilizația noastră – pe care o credeam, în sfârșit, salvată și pusă acum la adăpost de viitoare încercări – începe să se clatine din nou [...].
Va urma o perioadă de anarhie întunecată, ale cărei dimensiuni încă nu le putem evalua acum; o perioadă în care valorile adevărate ale civilizației vor trebui păstrate cu orice preț pentru că numai de la ele se va putea reporni autentica civilizație a viitorului, atunci când furia actuală a negaționiștilor va eșua și se va stinge inevitabil. Ceea ce noi vom păstra în traversarea care va urma vor fi doar ancorele de care se vor agăța și de la care vor trebui să pornească mișcările de refacere. Astfel, am mai spus-o și cu altă ocazie, ARTS are o misiune uriașă în fața sa: să fie depozitara prețioaselor elemente de continuitate ale civilizației viitoare (pe domeniul în care activează), fără de care nu va fi posibilă nicio continuitate în viitor și nicio refacere a trunchiului solid al culturii trecute, care a adormit forțat o perioadă de timp. [...]
Rămâne doar ca centrele de cultură profesională pe care le reprezintă astăzi diversele Asociații (vechile bresle profesionale ale Evului Mediu care și ele, în acea vreme, au reprezentat lăcașurile care au păstrat vie flacăra cunoștințelor epocii în interregnul general al epocii) să își recunoască menirea și să și-o asume plenar. Și astfel, numele lor va rămâne veșnic viu în conștiința oamenilor de mâine.
În această logică, vă propun o provocare: haideți să constituim – în premieră națională – o bibliotecă profesională virtuală din cărțile pe care membrii ARTS le dețin în prezent și pe care să le lase acestei biblioteci – în final – cu titlu de donație, cărțile care vor fi vânate și distruse cu obstinație în vremurile tulburi care vor veni. Va fi un nucleu de cunoștințe profesionale în premieră în România – nucleu care va spori în permanență prin noile donații care vor urma. Bine gospodărită, această bibliotecă va putea:
- Să ofere acces direct și nelimitat la cunoștințe din cărțile importante ale domeniului unui mare număr de membri ai Asociației;
- Să mărească numărul de membri multilateral instruiți de Asociație;
- Să sporească prestigiul profesional al Asociației;
- Să răspundă la rolul important de păstrător al culturii profesionale actuale, de-a lungul perioadei tulburi care se anunță.
Rămâne doar ca ARTS să găsească un spațiu bine protejat și care să fie ferit de viitoarele urgii care vor veni. De asemenea, vor trebui găsiți și bibliotecarii necesari. Nu este o sarcină ușoară dar este o provocare pe măsura majoratului de astăzi.
Până atunci însă, să revenim la momentul festiv de azi și să urăm – din partea unor colegi mai mărunți ai domeniului (și puțin invidioși, să o recunoaștem!) un LA MULȚI ANI! din suflet, tuturor acelora care prin munca lor au dus această construcție profesională la locul binemeritat de astăzi!
Vă doresc pentru anii ce vin, pe lângă îndeplinirea așteptărilor pe care le-am arătat mai înainte, o creștere a aportului vostru și a poziției voastre profesionale în peisajul românesc de specialitate! De aceea, va trebui ca poziția voastră să aibă greutate tot mai apăsată în echilibrul deciziilor viitoare ale domeniului securității din România!
LA MULȚI ANI!
Arh. Horia Mihai NICOLESCU
Asociația pentru Securitate la Incendiu – ASI
București, 24 noiembrie 2021
*****
Follow